RASPUNS FNF M/C LA NOTIFICAREA SNTFM

15 apr. 2011

SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA
CFR MARFA SA

DIRECTOR GENERAL
D-ul Ing. GEORGE MICU


Stimate Domnule Director General,


Avand in vedere adresa dumneavoastră nr. 58/08.04.2011 transmisă FNF M/C prin care ne comunicaţi, in conformitate cu dispozitiile art. 69 din Legea nr. 53/2003  Codul muncii cu modificarile si completarile ulterioare, intentia de a efectua concedieri colective la SNTFM CFR MARFA SA, vă comunicăm următoarele :



Ne situam in imposibilitatea de a va propune masuri in vederea evitarii concedierilor ori diminuarii numarului salariatilor concediati, in conformitate cu dispozitiile art. 71 alin.(1) din Legea nr. 53/2003 � Codul muncii cu modificarile si completarile ulterioare, avand in vedere urmatoarele aspecte :

- nu au fost initiate in timp util, in scopul de a se ajunge la o intelegere, consultari cu organizatiile de sindicat care sa vizeze metodele si mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numarului de salariati care vor fi concediati, respectiv atenuarea consecintelor concedierii prin recurgerea la masuri sociale care vizeaza, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesionala a salariatilor concediati, consultari obligatorii reglementate de art. 69 alin. (1) din Legea nr. 53/2003  Codul muncii ;

- nefiind initiate consultari, nu suntem in posesia tuturor informaţiilor relevante cu privire la necesitatile de restructurare si reorganizare a SNTFM CFR MARFA SA in planul utilizarii fortei de munca ( structura organizatorica a sucursalelor si centrelor zonale de marfa cu definirea clara a atributiilor si responsabilitatilor, statele de functii ale subunitatilor, etc) corelate cu volumul de activitate care sa conduca la derularea in bune conditii a contractelor si angajamentelor la care SNTFM CFR MARFA SA este parte ;

- nu am fost consultati in legatura cu elaborarea programului de restructurare şi reorganizare a SNTFM CFR MARFA, respectiv aplicarea acestuia, contrar prevederilor cuprinse la art. 60 alin.(2) din Contractul colectiv de muncă 2011/2012 ;

- nu au fost convocate comisiile de disponibilizare de personal, restructurare si reorganizare, precum si de stabilire a normelor de munca, prevazute la art. 3 alin.(3) din Contractul colectiv de muncă 2011/2012, prilej cu care partenerii sociali ar fi putut sa defineasca coordonatele de aplicare a programului de restructurare si reorganizare propus.

Intrucat decizia dumneavoastră de a efectua concedieri colective la SNTFM CFR MARFA SA, nu indeplineste in totalitate prevederile art. 69 din Legea nr. 53/2003  Codul muncii cu modificarile si completarile ulterioare, vă solicităm să anulati adresa dumneavoastră nr. 58/08.04.2011, prin care ne comunicaţi intentia de a efectua concedieri colective la SNTFM CFR MARFA SA, cat şi adresele nr. B.2.1/531/08.04.2011, inaintată Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti şi nr. B.2.1/530/08.04.2011, inaintată Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, stabilind in acelasi timp calendarul reuniunilor cu organizaţiile sindicale semnatare ale Contractului colectiv de munca pentru consultari cu privire la intentia de a efectua concedieri colective la SNTFM CFR MARFA SA.


Bucuresti, 15.04.2011.

Cu stima,

Presedinte

Gheorghe Fratica